Oameni de succes

Teofil Lung. Medicul la care ajung cei care nu mai au nici-o șansă.




Născut în 1946 la Hodiș în județul Cluj, medic primar (chirurgie oro-maxilo-faciala), profesor doctor al U.M.F. Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, sef al Clinicii de chirurgie oro-maxilo-facială, chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, Teofil Lung este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi ai capului și gâtului din lume. Este autor a opt cărți de specialitate și aproape o sută de lucrări științifice publicate în reviste românesti sau străine. Participant la câteva zeci de congrese naționale și europene dar și din America, Japonia sau China, la care a susținut peste nouăzeci de comunicări, profesorul Teofil Lung îsi înscrie în palmares mai bine de șase mii de operații in zona capului și gâtului, cu preponderență în patologia oncologică, unele dintre acestea fiind premiere naționale sau chiar europene, cu ecou în presa scrisă și televiziune. Este membru al multor asociații profesionale naționale si internaționale.

Viața

S-a născut în 1946 în satul Hodiș, la 3 km de Huedin, județul Cluj, într-o familie modestă. Tatăl a fost brigadier silvic și mama casnică. De tânăr a decis să opteze pentru o carieră în mediul intelectual, considerând munca intelectuală mult mai ușoară decât cea fizică.

În 1964 a picat examenul de admitere la Facultatea de Farmacie. Ulterior și-a efectuat stagiul militar obligatoriu la Dămăroia, în Bucuresti. După stagiul militar a intrat la Facultatea de Stomatologie. După finalizarea facultății a fost repartizat ca stomatolog în Dobrești, Bihor, și apoi prin transfer a lucrat ca stomatolog la spitalul din Aiud, lângă Cluj. Dupa 1990 și-a completat studiile terminând si Facultatea de Medicina Generală, pentru a se specializa în chirurgie maxilo-facială. Actualmente este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și a fost șeful Clinicii de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj-Napoca.

Dr. Teofil Lung: “Viaţa şi vieţuirea sînt grele. Cine trăieşte pe Pămînt şi crede că a trăi este simplu, nu l-a înzestrat Dumnezeu cu simţul realităţii şi al observaţiei, sau nu a făcut nimic la viaţa lui. Cine încearcă să muncească cinstit şi să îşi cîştige pîinea prin sudoarea frunţii – în orice domeniu, pentru că toate muncile sînt onorabile – constată că viaţa nu este deloc simplă.

Eu am scris o carte, “Mantaua lui Hipocrate”, care a fost lansată anul acesta, de Mărţişor, şi a fost bine primită de critica literară şi de cititori, iar revista sibiană “Cenaclul de la Păltiniş” publică, lunar, fragmente din ea. În acest volum vorbesc despre omul politic, cel religios, despre medic, despre anonimii lumii şi despre genii. Am spus în carte că nu există un progres al omenirii, el este doar aparent. Nu sîntem nici măcar mai deştepţi decît predecesorii. Nu este mai prejos decît noi, ca intelect, omul care a descoperit roata, sau focul, nici maiaşii, ori alte culturi fabuloase, care ne pun pe jar, în 2012, avertizîndu-ne, cu 5.000 de ani în urmă, că vom avea parte de o Apocalipsă. Şi lumea ştiinţei şi a neştiinţei intră într-o vrie, că va veni sfîrşitul lumii. Oamenii acelor timpuri de demult făceau astrologie. Noi, cei de azi, facem lucruri pe măsura puterii noastre şi a inteligenţei pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Necazul este că omul zilelor noastre este expus la o serie de boli, în faţa cărora este vulnerabil şi care îi pun viaţa în pericol. Lumea a scăpat de ciumă şi holeră şi a dat peste bolile lumii zise “industrializate şi moderne”, printre care este şi cancerul. Nu numai bolnavul de cancer este în pericol, dar şi medicul care se încumetă să trateze cazuri limită. Pe masa mea sînt, acum, cîteva CD-uri cu persoane cu cazuri imposibile. Eu nu am niciun merit că am premiere naţionale şi mondiale. Nu se pot face premiere de acest gen peste noapte, trebuie să fie în spate o activitate îndelungată, iar a mea este de 40 de ani. Sînt acumulări profesionale de ani şi ani. Cu ceva timp în urmă, în 2006, am realizat, în premieră naţională, o glosopelvectomie, simultan cu o mandibulotomie, adică am scos o mare parte din mandibula bolnavului şi am extirpat limba cuprinsă de cancer. Am reconstruit apoi, microchirurgical, mandibula şi limba. Pacientul a putut vorbi după 21 de zile – o performanţă unică în lume. Am operat pacienţi cu tumori de patru kilograme, gigant, cele mai mari din lume, după o statistică realizată pe ultimii 160 de ani. Sînt performanţe naţionale şi internaţionale. Aceşti pacienţi ajung la mine în stadii neoperabile. Sînt purtaţi de la o clinică la alta. Am în faţă, pe birou, dosarul medical al unui tînăr de 40 de ani, care, din 2007, a mers la clinici din Bucureşti, din Tîrgu-Mureş etc. La mine a venit acum, pentru prima dată. Am decis să îl operez, pentru că are o familie, un copil de doi ani. Cînd oamenii te roagă să le prelungeşti viaţa cu o zi sau două, sau cu cîte vrea Dumnezeu, menirea mea de purtător al hainelor albe de medic este să încerc să le prelungesc viaţa şi să îi scap de durere.

Unul dintre lucrurile care îl apasă pe om în vieţuirea lui este durerea. Sînt societăţi internaţionale de terapie a durerii şi de investigaţii ale durerii şi nu degeaba, pentru că, dacă suferim de o boală oarecare şi dacă nu este însoţită de durere, trecerea în lumea de dincolo este mult mai uşoară. Dacă bolnavul are dureri, toate se schimbă în mintea şi comportamentul său şi viaţa i se pare imposibilă. Eu mă lupt cu imposibilul de 40 de ani, cu moartea şi cu durerea omului suferind.”