Viaţa lui e o carte de istorie scrisă la persoana întâi. A luat România de la 1915 şi a trăit-o cu plăcere chiar dacă i-a văzut multe defecte. Îl admiră pe Petre Carp - pe care-l consideră actual cu butada „România are atâta noroc încât nu mai are nevoie de politicieni”; a învăţat matematică de la Gheorghe Ţiţeica, a făcut armata, dar nu şi războiul; a muncit sub directivele PCR; a încercat să-i explice, fără succes, lui Ceauşescu care e rostul acoperişului unei case şi mai ales a învăţat mii de ingineri din ţara asta cum se construieşte o clădire rezistentă, fiind până la 70 de ani profesor la Politehnică. După 95 de ani, acum membru de onoare al Academiei Române, Mazilu spune că toată viaţa a făcut ce i-a plăcut, a construit şi i-a învăţat şi pe alţii s-o facă, iar în viaţa de zi cu zi a fost un comod căruia i-a plăcut să trăiască în confort – un cuvânt pe care ştie că Ceauşescu îl ura – şi niciodată nu i-a trecut prin cap să emigreze, chiar dacă statul român i-a furat proprietăţile familiei şi, după 70 de ani îl fură şi la pensie: „Ce vrei, tăran, aici mă simt bine, sunt acasă la mine, aici e familia. Ce dacă poporul are defecte ce, eu trăiesc cu poporul?”.

Viața

Elevul Panaite din Broşteni, judeţul Vrancea, a  studiat cu bursă la liceul din Iaşi şi se mândreşte cu diploma de BAC semnată de insuşi ministrul educaţiei de atunci. Tata era un gospodar cu cinci hectare de vie, ambiţios şi muncitor, care avea să stea mai târziu pe locul chiaburului, în închisorile comuniste, din pricina unui alambic. Via nu mai există azi, a fost tăiată de comunişti.

Revelaţia matematică a lui Panaite s-a produs încă din liceu, când încerca să demonstreze postulatul lui Euclid, neştiind că asta nu se demonstrează: „M-am abonat atunci la reviste franţuzeşti de matematică. Cu ocazia asta am văzut că există multe reviste de matematică, şi că tot ce era acolo era deasupra a ce ştiam eu, şi că ce ni se preda nouă nu era suficient”.

Obiceiul ăsta autodidact l-a ajutat pe Mazilu şi la facultate. A ales construcţiile pentru că: „pe vremea aia asta era elita. Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a devenit Politehnică imediat după primul război mondial. Construcţiile erau elita, nu prea era industrie atunci, nici cadre didactice nu prea erau. Iar Şcoala de Poduri şi Şosele era de fapt de construcţii. Am dat concurs şi am intrat primul pe toată Politehnica”.
Tot de bursă s-a bucurat Mazilu şi la facultate, ba încă de una croită parcă pentru el. „Am primit bursa Adamache. Era dată cu condiţia să fii student la construcţii şi să fii din Moldova (ca să vezi în ce hal era Moldova şi atunci).  Am fost singurul calificat, am obţinut 2.000 de lei pe lună. În 1933 erau bani nu glumă!”.

Aşa a făcut Panaite cunoştinţă prima dată în viaţă cu Academia Română: „Pentru mine Academia era locul de unde-mi ridicam banii lunar”, glumeşte azi, când e membru de onoare al Academiei.

După facultate, în 1939 a făcut armata şi a fost cât pe ce să fie înrolat pe frontul proaspăt deschis al celui de-al doilea război mondial. A scăpat datorită unei derogări date pentru proaspeţii absolvenţi, de ministrul Ionescu Siseşti, care a ţinut astel să-şi ferească şi fiul de război. Mazilu are şi o altă explicaţie pentru asta: „Au învăţat din primul război mondial, n-au mai băgat inginerii la arme, că ştiau că ţara trebuie construită cu ingineri, nu cu avocaţi. Ne-au pus să contruim”.

A realizat lucrări îndrăzneţe şi unicate cum sunt atelierul pentru depoul Bucureşti, triaj Chitila, halele pentru rafinăria Muntenia-Braşov, Aerogara Băneasa, Teatrul Municipal din Braşov. Clădirea Aerogării Băneasa a constituit la vremea respectivă un unicat şi un model al felului de a crea o clădire elegantă, dar şi funcţională. Între ani 1949-1954 a condus direct proiectarea structurii de rezistenţă a combinatului Presei fostă Casa Scânteii, unde s-a folosit pentru prima dată metoda de calcul la rupere. Nu poate fi găsită o construcţie din categoria celor de importanţă majoră, în special în Bucureşti, care să nu fi trecut prin filtrul fin al lui. Amintim doar Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului.

După cutremurul din 4 martie 1977, coordonează în calitate de expert proiectele de consolidare a Cazinoului din Sinaia, Castelul Peleş, Tribunalului și Teatrului din Focşani, cupolei Facultăţii de Drept, complexului Bucur Obor, precum şi expertizarea a numerose clădiri din Bucureşti şi din ţară. Dintre toate laturile activităţii sale însă, latura didactică, de profesor universitar este cea care se impune a fi subliniată.

 Inovează teoria construcțiilor

Profesorul Panaite Mazilu este  un inginer inventiv, plin de curaj și cu simţ practic, un om de ştiinţă prin lucrările sale de cercetare teoretică şi experimentală. Toate au fost puse în slujba şi pentru dezvoltarea breslei inginereşti de construcţii din România. Dintre toate laturile activităţii sale, latura didactică, de profesor universitar este cea care se impune a fi subliniată. Inginerul Panaite Mazilu îşi începe cariera didactică în învăţământul superior de construcţii în anul 1945, la îndemnul profesorului Beleş, ca asistent la disciplina de Mecanica teoretică. La puţină vreme este numit director al Şcolii de subingineri din Bucureşti, unde predă cursul de Beton armat şi apoi de Mecanică. În acestă perioadă viitorul profesor şi-a dat seama că în domeniul teoriei construcţiilor erau foarte multe lucruri de clarificat, de aşezat pe baze noi. În anul 1948 odată cu Reforma Învăţământului ia naştere Institutul de Construcţii. Asistentul inginer Panaite Mazilu este numit conferenţiar la cursul de Mecanică apoi la Statica construcţiilor. 

 Realizarea structurilor de poduri, moment important în cariera profesorului

O importantă parte din activitatea profesorului, nu atât ca durată cât mai ales ca profunzime, a fost legată de realizarea structurilor de poduri, ca promotor, îndrumător şi consultatnt în domeniul metodelor de calcul şi alcătuirii constructive. Totul a început de la elaborarea teoriei şi metodei de calcul a conlucrării arcului cu grinda tablierului cuprinsă în volumul II al manualului "Statica construcţiilor. Sisteme static nedeterminate". Utilizând algoritmul propus de profesorul Mazilu se relizează unul din primele poduri boltite cu cale sus, situat pe şoseaua spre barajul de la Vidraru, cu deschidere de 90 m, având bolta flexibilă şi tablierul rigid.

 Metode experimentale la proiectarea diafragmelor în cazul acţiunii seismice

În colaborare cu instituţiile de proiectare şi cercetare, în problemele de asistenţă tehnico-ştiinţifică, a contribuit la stabilirea celor mai bune soluţii şi mai adecvate metode de calcul. Se poate menţiona în acest sens Hotelul Intercontinental pentru calculul la solicitări seismice şi Spitalul Clinic municipal Bucureşti, clădire cu 17 etaje, pentru care a folosit metode experimentale la proiectarea diafragmelor în cazul acţiunii seismice, metoda Moiré pentru calculul planşeelor şi metoda tensometriei electro-rezistive pe modele din plexiglas.

După cutremurul  din 4 martie 1977, coordonează în calitate de expert proiectele de consolidare a Cazinoului din Sinaia, Castelul Peleş, tribunalului si teatrului din Focşani, cupolei Facultăţii de Drept, complexului Bucur Obor, precum şi expertizarea a numerose clădiri din Bucureşti şi din ţară.

Consolidează hotelul Athénée Palace

După 1989, profesorul se angajează cu tenacitatea bine cunoscută la realizarea unor lucrări deosebite, cum ar fi: transformarea structurii de rezistenţă a hotelului Athénée Palace, pentru obţinerea categoriei de hotel de cinci stele în condiţiile de seismicitate din Bucureşti, verificarea clădirii pentru birouri, cu 18 etaje din Piaţa Charles de Gaule, consolidarea sediului central BRD, a Catedralei Episcopale din Galaţi, a Catedralei Metropolitane din Iaşi, a Palatului de Justiţie din Bucureşti.

Surse evz.ro

          dcnews.ro