Primii ani

Eiffel s-a născut în Dijon, Côte-d'Or, Franța, in 1832. Numele de Eiffel a fost preluat de la unul dintre strămoșii germani la început de secol XVIII. Numele și l-a luat după localitatea unde s-a născut, Marmagen, situată în Eifel.

În tinerețe, cele două persoane care l-au influențat pe Gustave au fost amândoi chimiști, unchiul său Jean - Baptiste Mollerat și Michel Perret. Ambii unchi și-au petrecut mult timp în compania tânărului Eiffel, învățându-l tot despre chimie, sensul religiei și filosofie. La școală, Eiffel a fost extrem de isteț, dar nu foarte studios. Când era la Lycée Royal, Eiffel se plictisea și a ajuns la concluzia că orele erau o pierdere de timp. În ultimii doi ani de liceu, Eiffel și-a găsit preocupare, dar nu în inginerie, ci în istorie și literatură. Studiile lui Eiffel s-au îmbogățit, astfel încât a absolvit liceul cu două diplome, în științe și în literatură. Eiffel a absolvit colegiul la Collège Sainte Barbe, pentru a se pregăti mai bine pentru admiterea dificilă de la École Polytechnique. École Polytechnique a fost și este cea mai prestigioasă universitate de inginerie din Franța. În cele din urmă, Eiffel a căzut la admiterea la École Polytechnique, dar a intrat imediat la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. École Centrale la acea dată o universitate particulară, cunoscută drept una din universitățile de frunte în inginerie din Europa. Afacerea mamei sale cu cărbuni a adus un venit important în familie și a asigurat fondurile necesare pentru ca Gustave să studieze chimia la această universitate renumită din Paris. Eiffel și-a terminat studiile în 1855, în același an când Parisul a fost gazda primei expoziții internaționale. După absolvire, unchiul său i-a oferit o slujbă în Dijon, Franța. Cu toate acestea, o dispută de familie a anulat această șansă și Eiffel a acceptat în curând un post într-o companie care proiecta poduri pentru trenuri.

Cariera

Venind cu elemente revoluţionare în domeniul construcțiilor, s-a făcut cunoscut şi în afara ţării sale de origine. A fost solicitat să execute diferite comenzi în Elveţia, Austria, Ungaria, Portugalia sau Statele Unite ale Americii. Cariera sa extraordinară are ca principale repere lucrările la gara din Budapesta în 1876, la podul „Maria-Pia“, pe Douro, lângă Porto, în 1877-1878, fără să uităm ingenioasa structură a Statuii Libertăţii a lui Bartholdi, care a fost plasată la intrarea în portul din New York. Cu toate acestea, nu a încetat să-şi desfăşoare activitatea şi pe plan local, realizând podul Garabit pe Truyere, între anii 1880 şi 1884.

Turnul Eiffel: cea mai înaltă structură din lume timp de 40 de ani

 În 1889, la împlinirea unui secol de la Revoluţia franceză, s-a organizat la Paris o expoziţie internaţională, reunind participanţi din întreaga lume. Aici au fost prezentate adevărate minuni ale tehnicii din diferite domenii. Au fost ridicate numeroase construcţii deosebite, dintre care marea atracţie a fost un turn foarte înalt, construit în întregime din metal, numit „Turnul Eiffel“, după numele celui care l-a proiectat. Ridicat în mijlocul parcului Champ-de-Mars, fost teren de manevre militare, acest turn impresionant era de un modernism neobişnuit pentru acea epocă. În timpul lucrărilor, Gustave Eiffel a fost asistat de colaboratorii săi obişnuiţi, inginerii Nougier şi Koechlin, şi de arhitectul Sauvestre. Studiile pentru această construcţie le-a început cu 5 ani înaintea expoziţiei, iar proiectul său a fost selecţionat dintre alte o sută de propuneri. Lucrările au început la 22 ianuarie 1887 şi s-au finalizat la 31 martie 1889, când drapelul Franţei a fluturat pentru prima dată în vârf. Un timp record, având în vedere mijloacele tehnice din acea perioadă. Interesant de reţinut este faptul că structura a fost construită cu oţel produs la Reşiţa, în România. De asemenea, s-a mai folosit şi oţel de la furnalul din Govăşdia, localitatea Ghelar, din judeţul Hunedoara.

Iniţial, monumentul lui Eiffel a fost contestat şi considerat de mulţi artişti şi scriitori celebri ceva oribil şi inutil. Însă în câteva decenii a început să-i fie recunoscută valoarea arhitecturală. A rămas până astăzi un adevărat simbol al capitalei franceze, fiind cel mai vizitat obiectiv al acesteia, atrăgând anual milioane de turişti din întreaga lume. Primul etaj are o platformă largă ca dimensiuni, unde se poate vizita celebrul restaurant „Jules Verne“, un muzeu, o minipoştă şi chiar o sală de cinema în care rulează filme documentare cu istoria turnului. Al doilea etaj este locul ideal pentru realizarea unei sesiuni fotografice privind Parisul, prin amenajarea unor balcoane speciale în acest sens. Pentru a admira mai uşor împrejurimile, sunt amplasate şi lunete de jur împrejurul etajului. La al treilea etaj se poate ajunge cu ajutorul lifturilor panoramice, care oferă o privelişte extraordinară asupra Parisului. Aici se găseşte şi biroul reconstruit al lui Gustave Eiffel, momentan ocupat de personaje din ceară, precum constructorul turnului, fiica sa Claire şi celebrul inventator american Thomas Edison. Deşi pare incredibil, Turnul Eiffel a fost în pericol de a fi demolat, întrucât contractul de închiriere al terenului pe care a fost construit, încheiat pentru expoziţia internaţională pe termen de 20 de ani, a expirat în 1909. A fost totuşi salvat datorită faptului că îndeplinea rolul de antenă pentru transmisii radio. Timp de 40 de ani a reprezentat cea mai înaltă construcţie din lume, până la finalizarea clădirii Chrysler din New York, în 1929.

Părintele noii ştiinţe a aerodinamicii

În 1890, Eiffel a abandonat direcţia atelierelor sale pentru a se consacra în totalitate studiilor teoretice privind rezistenţa la vânt. A instalat un laborator pe platforma superioară a turnului şi astfel a reuşit să creeze primul tip de avion, Breguet, studiat într-un tunel aerodinamic. De aceea, el este considerat părintele noii ştiinţe a aerodinamicii. A murit pe 27 decembrie 1923, la vârsta de 91 de ani.

Refractar soluţiilor arhitecturii academiste, Eiffel a fost întotdeauna partizanul structurilor metalice aerate, dispuse într-o reţea spaţială îndrăzneaţă. Construcţia în ansamblul ei, modul de îmbinare a pieselor sau ritmul creşterii structurilor metalice până la înălţimi neobişnuite, toate acestea evidenţiază o nouă direcţie în ceea ce priveşte concepţia şi tehnicile constructive, în pragul secolului al XX-lea.

Hotelul Traian din Iaşi, operă a renumitului constructor francez

Puţină lume ştie că activitatea lui Gustave Eiffel nu a fost străină nici de ţara noastră. În 1882, geniul său în materie de construcţii avea să scoată la lumină o veritabilă bijuterie arhitectonică, chiar la Iaşi, într-unul dintre importantele centre de cultură ale ţării. Cunoscut ca un inginer cu o viziune foarte modernă, el a proiectat un edificiu cu influenţă neoclasică: Marele Hotel Traian. Poartă de intrare în secolul al XIX-lea, impozant şi unic, bătrânul hotel şi-a scris istoria printr-o serie de evenimente pe care le-a găzduit. Aici a avut loc în 1884 banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societăţii Literare „Junimea“ şi tot în acelaşi an, centenarul răscoalei lui Horia, manifestare la care au participat Mihai Eminescu şi Ion Creangă. Mai amintim că, în timpul Primului Război Mondial, aici a funcţionat Guvernul României. De-a lungul anilor, multe personalităţi au poposit în acest hotel, „clădire-simbol a comunităţii culturale franco-române, căreia Eiffel însuşi îi conferă celebritate“. Spectaculos, elegant şi cu o poziţie privilegiată, în centrul oraşului, Marele Hotel Traian este, ca şi Palatul Culturii, Teatrul Vasile Alecsandri sau Catedrala mitropolitană, simbol al oraşului Iaşi.