Oameni de succes

Winston Churchill


Sir Winston Leonard Spencer Churchill (n. 30 noiembrie 1874 - d. 24 ianuarie 1965) a fost un om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial. Deseori apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, a servit ca prim-ministru în două mandate (1940-1945) și (1951-1955). A fost ofițer în Armata Britanică, istoric, scriitor și artist. Este singurul prim-ministru britanic laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (în 1953) și a fost prima persoană care a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al Statelor Unite.

Churchill s-a născut în familia aristocrată a Ducilor de Marlborough. Tatăl său, Lord Randolph Churchill, a fost un politician carismatic care a îndeplinit funcția de ministru de finanțe. Mama sa, Jenny Jerome, a fost o americancă care avea o poziție socială importantă. Ca tânăr ofițer de armată, a participat la bătălii din India Britanică, Sudan și la Al Doilea Război al Burilor. A fost corespondent de război și a scris cărți despre acestea.

Fiind în prim planul politicii britanice pentru cincizeci de ani, a deținut mai multe funcții politice și ministeriale. Înainte de Primul Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de Președinte al Comisiei de Comerț, Ministru al Afacerilor interne și Prim Lord al Admirități în cabinetul liberal al lui Asquith. A continuat în poziția de Prim Lord al Admirități până la Campania Gallipoli. A luptat puțin pe Frontul de vest, la comanda celui de-al 6-lea batalion al Infanteriei. S-a întors în guvern ca Ministru al Munițiilor, secretar de stat pentreu război și secretar de stat al aviației. După război, Churchill a fost din nou numit ministru de finanțe între anii 1924–1929 în gurvernul conservator al lui Baldwin, luând în anul 1925 decizia ca lira sterilină să redevină convertibilă în aur, la fel cum era după război, care a pus o presiune deflaționistă pe economia Marii Britanii.

În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al Admirități. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 mai 1940, Churchill a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a accepta înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a ajutat Marea Britanie în prima parte a războiului când Marea Britanie era singura țară activ implicată împotriva lui Hitler. Churchill este cunoscut pentru discursurile și emisiunile radiofonice despre război. A condus Marea Britanie ca prim-ministru până la asigurarea victoriei împotriva Germaniei Naziste.

 După ce Partidul Conservator a pierdut alegerile din 1945, a devenit Lider al opoziției. În 1951, a devenit din nou prim-ministru, până în 1955. După moartea sa, Regina Elizabeta a II-a i-a acordat onoarea unei „înmormântări de stat”, fastuoase, la care s-au adunat cei mai mulți oameni politici din istorie.  Numit Cel mai mare britanic din toate timpurile înr-un sondaj din 2002, Churchill este considerat una dintre cei mai influente persoane din istoria Marii Britanii.

Tinerețea și familia

 S-a născut pe data de 30 noiembrie 1874 într-un dormitor din Blenheim Palace, Woodstock, Oxfordshire. A făcut parte din familia aristocrată a Ducilor de Marlborough, o ramură a familiei nobiliare Spencer. Winston Leonard Spencer-Churchill, folosea, ca și tatăl său, numele „Churchill” în viața publică.[4] Strămoșii săi, George Spencer și-a schimbat numele în Spencer-Churchill în 1817 când a devenit Duce de Marlborough, pentru a-l scoate în evidență pe întemeietorul ei, John Churchill, Primul duce de Marlborough. Tatăl lui Winston, Lord Randolph Churchill, al treilea fiu al lui John Spencer-Churchill, al 7-lea Duce de Marlborough, a fost un politician, iar mama sa, Lady Randolph Churchill (născută Jennie Jerome), a fost fiica milionarului american Leonard Jerome.

 Palatul Blenheim, locul unde a copilărit Churchill

Independent și rebel din fire, Churchill nu se descurca prea bine la școală, motiv pentru care era pedepsit. A fost educat la trei școli independente: St. George's School, Ascot, Berkshire; Școala Brunswick School din Hove, aproape de Brighton (școala a fost redenumită de atunci în Stoke Brunswick School și mutată în Ashurst Wood în West Sussex); și la Harrow School începând cu 17 aprilie 1888. După câteva săptămâni de la înscrierea la Harrow, Churchill s-a alăturat Corpului armat Harrow.  Avea note mari la engleză și istorie, și era campionul școlii la scrimă.

Era rar vizitat de mama sa, căreia îi trimitea scrisori rugând-i ori să vin ea la școală ori să-l lase să vină acasă. Era distant față de tatăl său; odată a remarcat că rar au vorbit unul cu celălalt. Tatăl său a murit la data de 24 ianuarie 1895, la vârsta de 45 de ani, lăsându-i lui Churchill convingerea că va muri la fel de tânăr și va trebui repede să-și pună amprenta asupra lumii.

Impedimentul în vorbire

Mulți autori din anii '20 și '30, înainte ca înregistrarea audio să devină o obișnuință, menționau că Churchill se bâlbâia des, fiind și sâsâit. Churchill descriindu-se el însuși ca având un „impediment în vorbire” pe care încerca să-l depășească. Purta o proteză special proiectată pentru a-l ajuta să-și depășească impedimentul (pietricelele lui Demosthenes).  După mulți ani de discursuri publice pregătite cu grijă nu doar pentru a inspira, dar și pentru a evita ezitările, a declarat în final că „Impedimentul meu nu mai reprezintă un obstacol”.

Churchill în uniformă militară (1895)

După ce a plecat din Harrow în 1893, Churchill a dat la Colegiul Militar Regal din Sandhurst. A fost nevoit să dea examenul de admitere de trei ori până a intrat. A vrut să intre la secția de cavalerie în locul celei de infanterie pentru că cererile postului erau mai mici și nu i s-ar fi cerut să învețe matematică, obiect care nu îi plăcea. A absolvit cu a opta medie dintr-o clasă de 150 în decembrie 1894, și deși s-ar fi putut transfera într-un regiment de infanterie așa cum și-ar fi dorit tatăl său, alege să rămână în cavalerie și a primit la data de 20 februarie 1895 gradul de Cornet, locotenent cu cel mai mic grad în al Patrulea regiment de cavalerie a Reginei.  În 1941, a fost numit colonelul acestui regiment.

 Salariul lui Churchill ca locotenent era de 300 de lire, salariu de care nu era mulțumit, fiindcă considera că are nevoie de cel puțin 500 de lire (echivalentul a 25.000 £ în condițiile economiei din 2001) pentru a trăi decent, la fel ca ceilalți ofițeri din tegiment. Mama sa îi acorda o alocație de 400 de lire pe an, dar deseori cheltuia mai mult. Conform biografului Roy Jenkins, aceste este unul din motivele pentru care s-a ocupat cu corespondență în timpul războiului. Nu a intenționat să urmeze o carieră militară obișnuită, cea a promovărilor acordate gradat, încercând în schimb să se implice în toate acțiunile militare care se iveau și s-a folosit de influența mamei și a familiei în societatea aristocrată pentru a putea lupta în campaniile în desfășurare. Scrierile sale l-au adus în atenția publicului, și au atras venituri substanțiale. A colaborat cu mai multe ziare londoneze ca si corespondent de război  și a scris mai multe cărți despre campaniile la care a participat.

 

Cuba

În 1895, Churchill a fost trimis în Cuba pentru a observa luptele spaniolilor împotrvia gherilelor Cubaneze, fiind și corespondent al Daily Graphic. A intrat în lupta la aniversarea a douăzeci și cinci de ani de viață, fiind prima din cele 50 de lupte la care a participat, iar spaniolii i-au acordat cu prima medialie. Churchill descria Cuba ca fiind „...o insulă mare, bogată și frumoasă...” Acolo a început să fumeze țigări cubaneze, preferatele sale, viciu care va dura pentru tot restul vieții sale. În timpul șederii la New York, a stat la casa lui Bourke Cockran, un admirator al mamei sale. Bourke era un politician american, membru al Camerei Reprezentanților, care l-a influențat pe Chuchill atât în oratorie cât și în politică.

Curând a primit vestea că dădaca sa, doamna Everest, era pe moarte. S-a întors în Anglia și a stat cu ea o săptămână până a murit. A notat în jurnal că „ea a fost prietena mea favorită”. În My Early Life a scris: „Ea a fost cea mai dragă și cea mai apropiată prietenă în toți cei douăzeci de ani pe care i-am trăit.”

India

În octombrie 1896, a fost transferat în Bombay, India Britanică. Era considerat unul din cei mai buni jucători de polo din regimentul său, câștigând cu echipa multe meciuri importante din competiții.

Tânărul Winston Churchill în 1900

În 1897, Churchill a încercat să meargă în ambele locuri, și, dacă era necesar, să lupte în Războiul Greco-Turc, dar conflictul s-a terminat înainte ca el să poată ajunge acolo. Pregătindu-se să se întoarcă în Anglia, a auzit că trei brigade ale Armatei Britanice vor lupta împotriva unui trib Pashtun la frontiera de nord-vest a Indiei și a cerut permisiunea ofițerului superior de a lua parte. A luptat sub comanda generalului Jeffery, care a fost comandantul celei de-a doua brigate care opera în Malakand, în zona de frontieră a Indiei Britanice. Jeffery l-a trimis cu cincisprezece iscoade pentru a explora Valea Mamund. În timpul cercetării, a avut un conflict cu un trib inamic, care a descălecat și a tras. După o oră de trageri de focuri a venit în ajutor brigada a 35-a a Sikhilor, care împreună păreau să câștige, dar au intervenit alte sute de băștinași care i-au forțat să se retragă.  Sikhții au rămas prea puțini pentru a continua, așa că comandantul i-a transmis lui Churchill să se odihnească și să-și adăpostească oamenii la loc sigur.

 

Înainte de a pleca a cerut o hârtie pentru a nu putea fi acuzat de dezertare.[40] A primit-o, semnată rapid, și s-a dus pe deal pentru a avertiza și cealaltă brigadă. Luptele în regiune au mai durat două săptămâni, înainte ca morții să poată fi recuperați. A scris în jurnal: „Nu pot spune dacă a meritat sau nu.” O descriere a Siege of Malakand (română Asediul Malakandului) a fost publicată în decembrie 1900 ca The Story of the Malakand Field Force, pentru care a primit 600 de lire. În timpul acestei campanii a mai scris articole pentru ziarele The Pioneer și The Daily Telegraph. Pentru publicarea acestor povești a primit câte 5 lire pe coloană de la The Daily Telegraph.

 Primii ani în Parlament

Churchill a candidat pentru un post de parlamentar din partea conservatorilor la alegerile din 1900, în colegiul Oldham. După ce a fost ales, a ținut discursuri prin Marea Britanie și Statele Unite, strângând 10.000 de lire steriline (aproximativ 800.000 de lire steriline astăzi). În Parlament, s-a alăturat facțiunii Hughliganii, condusă de Lordul Hugh Cecil. În timpul primelor sesiuni parlamentare s-a opus creșterii cheltuielilor militar și propunerii lui Joseph Chamberlain de a mări taxele pentru importuri și exporturi, prin care se intenționa protejarea poziției de putere economică a Marii Britanii. După criza de la Whitsun din 1904 a trecut în Partidul Liberal, continuând să militeze pentru comerțul liber. După ce liberalul Henry Campbell-Bannerman a fost ales ca prim-ministru, în decembrie 1905, Churchill a devenit subsecretar de stat pentru colonii, ocupându-se în principal, după Războiul Burilor, de Africa de Sud. Din 1903 până în 1905, Churchill a scris Lord Randolph Churchill, o biografie despre tatăl său în două volume, care a fost publicată în 1906 și apreciată de critici.

 După pierderea locului din partea Oldhamului, Churchill a fost invitat să candideze din partea colegiului Manchester North West. A fost ales pe un loc în alegerile din 1906 cu majoritate de voturi, 1214, și a reprezentat colegiul pentru doi ani, până în 1908. Când Campbell-Bannerman a fost urmat de Herbert Henry Asquith în 1908, Churchill a fost numit în postul de președinte al Camerei de Comerț. Conform legii din acea perioadă, un cabinet nou numit era obligat să ceară reorganizarea alegerilor; Churchill și-a pierdut postul de parlamentar dar a fost reales ca membrul în colegiul Dundee. Ca președinte al Camerei de Comerț s-a alăturat noului cancelar Lloyd George în încercarea de a se opune propunerii lui Reginald McKenna, Prim lord al Admiralității, la creșterea cheltuielilor pentru construirea de nave de război și pentru a susține reformele liberalilor. În 1908, a introdus Trade Boards Bill, fixând pentru prima dată salariu minim în Marea Britanie.  În 1909, a inițiat Legea privind bursa muncii, pentru a ajuta șomerii să-și găsească un loc de muncă.  A pus bazele sistemului de securitate socială prin National Insurance Act din 1911. Fiind admirator al euginiștilor, a participat la crearea Mental Deficiency Act 1913, deși a fost respinsă propunerea sa de sterilizare a oamenilor cu deficiențe mentale în favoarea internării acestora în instituții de psihiatrie

Motivația Juriului Nobel

„... pentru măiestria descrierii istorice și biografice, precum și pentru strălucita sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane”

Sursa: www.wikipedia.org