Oameni de succes

Actorul premiat cu Oscar care a început ca delicvent într-un cartier de imigranți


Robert DeNiro (născut 17 august 1943) este un actor, regizor și producător american, dublu câștigător al premiului Oscar. Este considerat ca unul dintre cei mai mari și mai influenți actori din toate timpurile având la activ roluri în peste 90 de filme.

De Niro este recunoscut pentru portretizări de personaje angrenate în conflicte puternice, personaje complexe, inadaptate dar și pentru colaborarea sa de durată cu regizorul Martin Scorsese.

 

Este cel mai cunoscut pentru rolul tânărului Vito Corleone în “Nașul: Partea II”; taximetristul Travis Bickle în “Taxi Driver”; boxerul Jake LaMotta în “Raging Bull”; gangsterul Jimmy Conway în “Băieți buni”; directorul de cazinou Sam "Ace" Rothstein în “Casino”; Al Capone în “Incoruptibilii”; fostul pușcăriaș dornic de răzbunare Max Cady în “Promontoriul groazei”; Noodles în “A fost odată în America”; Michael Vronsky în “Vânătorul de cerbi” și mai recent ca Neil McCauley în “Heat” în regia lui Michael Mann.

Primii ani

De Niro era un imigrant de generația a treia, născut dintr-un tată italo-american si o mamă cu o descendență franco-germană. A crescut într-un cartier de imigranți din Manhattan, numit “Mica Italie”, iar la treisprezece ani a abandonat școala pentru a se alătura unei mici bande mafioate din cartier. Din acest punct de vedere , copilăria sa a semănat foarte mult cu cea a lui Al Capone. Capone a reacționat la piedicile vieții alaturându-se unei bande, dar DeNiro, ai cărui părinți erau artiști, și-a dorit încă de la vârsta de zece ani să devină actor.

Cariera

 După exmatriculare, a început să se pregătească la un institut special de actorie. Talentul său a fost evident încă din pelicula de debut, filmul “The Wedding Party” lansat în 1969. Mai târziu avea să câștige premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar pentru prestația “Nașul- partea a doua”datând în 1974, pentru ca în 1980 să își consolideze statutul de celebritate la Hollywood obținând premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul “Raging Bull”.